Iisus Hristos – modelul moral desăvârşit
Iisus Hristos a dăruit celor ce cred în El nu numai o nouă religie, ci şi o nouă morală. El ne-a descoperit o nouă relaţie religioasă, o nouă legătură între om şi Dumnezeu: legătura iubirii. Prin El am aflat că Dumnezeu este iubire, că Dumnezeu ne este Tată şi noi suntem fii ai Lui, că relaţia dintre noi şi Dumnezeu nu este ca relaţia dintre sclav şi stăpân, ci ca relaţia dintre fiu şi părinte.
De fapt religia cea nouă cuprinde în sine şi o nouă morală, conformă cu desăvârşirea acestei religii. Noua relaţie religioasă cu Dumnezeu implică şi o nouă viaţă morală. Dumnezeu Însuşi este desăvârşit din punct de vedere moral: El este desăvârşirea însăşi. Cel ce este fiu al lui Dumnezeu trebuie să tindă să se asemene cu Dumnezeu. De aici imperativul pe care îl pune Mântuitorul pe frontispiciul vieţii tuturor credincioşilor: „Fiţi desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este” (Mt. 5, 48). Cel ce este fiu al Tatălui din ceruri trebuie să aibă aceeaşi atitudine morală faţă de semeni şi faţă de creatura întreagă, pe care o are Tatăl Însuşi. De aici şi îndemnul Sfântului Apostol Pavel către credincioşi: „Fiţi dar următori lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi” (Ef. 5, 1; 4, 32), „ca să fiţi fără prihană şi curaţi, fii nepătaţi ai lui Dumnezeu” (Fil. 2, 15). Aşadar relaţia religioasă faţă de Dumnezeu pretinde şi formarea, morală a fiului după chipul desăvârşit al Tatălui.
Credinciosul vede în Iisus Hristos pe unicul şi adevăratul Fiu al Tatălui, care este desăvârşit precum şi Tatăl desăvârşit este, care este sfânt precum şi Tatăl sfânt este. El este cu adevărat imaginea Tatălui şi Fiului Cel desăvârşit. Deci Iisus ni L-a descoperit pe Tatăl cu desăvârşirea spre care trebuie să tindem, şi ne-a chemat să fim fii ai Tatălui. Rolul lui Iisus Hristos în viaţa morală nu se limitează doar la faptul că în Persoana şi viaţa Lui ne oferă chipul cel desăvârşit al Fiului. Iisus Hristos are un rol activ în viaţa morală a credincioşilor.
Hristos, „Chipul lui Dumnezeu” (Col. 1, 15), S-a revelat în chip omenesc pentru a arăta cât de mult valorează omul. Prin aceasta Mântuitorul ne-a arătat şi realizat înfăţişarea adevărată a fiinţei noastre după chipul lui Dumnezeu şi ne ajută şi nouă să o realizăm. În acelaşi timp, Hristos Iisus este şi modelul de vieţuire neprihănită care exercită o influenţă hotărâtoare asupra voinţei credinciosului prin caracterul său perfect şi exemplar, căci în El „locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii” (Col. 2, 9). Iisus e forţa supremă de realizare morală a creştinului, noi toţi fiind prezenţi în umanitatea Lui, cuprinşi prin relaţie de destin cu această plinătate a Domnului, aşa cum sunt persoanele divine în Dumnezeirea Lui.
Prin credinţă creştinul participă la cunoaşterea şi trăirea lui Dumnezeu în viaţa creştină şi umană în general, căci „fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu” (Evr. 11, 6). Dar realizarea credinţei se arată în fapte bune.
Dacă începutul comunicării omului cu Dumnezeu îl face credinţa, dacă nădejdea continuă această viaţă în Hristos, comuniunea plenară se realizează prin virtutea iubirii („Dumnezeu este iubire”, 1 Ioan 4, 8), care într-adevăr este „legătura desăvârşirii” (Col. 3, 14). Iubirii lui Dumnezeu, care se revarsă în lume de la Tatăl, prin Fiul în Duhul Sfânt, trebuie să i se răspundă de fiecare credincios în parte prin iubirea lui.
La asemănarea cu Dumnezeu ajungem prin comuniunea cu Hristos. Hristos Cel înviat şi înălţat la ceruri, fiind viu, între El şi credincios se poate stabili o relaţie de comuniune, de iubire. Relaţia de iubire însemnă întrepătrundere, comunicare reciprocă de viaţă, unificare şi asemănare. Se înţelege că în relaţia cu Hristos, El este cel ce ne pătrunde cu energiile Lui divine, cu harul Lui, cu sfinţenia Lui, ne uneşte cu El şi ne creează din nou după chipul Lui.
Creştinul care urmează lui Hristos este un om al bucuriei, indiferent de necazurile, greutăţile şi primejdiile care apasă viaţa sa. „Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie” (2 Cor. 7, 4) - spune creştinul adevărat. Bucuria creştinului cuprinde tot ce în această lume e frumos, sfânt şi bun. Dar cea mai mare bucurie a lui este bucuria de a vieţui în Hristos Iisus. La această euforie duhovnicească îndeamnă Sfântul Apostol Pavel pe creştini, când spune: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă” (Filip. 4, 4). Datorită acestei bucurii, creştinul ajunge la o concepţie optimistă despre lume şi viaţă, care îşi are izvorul într-un desăvârşit echilibru sufletesc. Acest optimism evanghelic generează curaj şi îndrăzneală în lupta cea bună şi îl determină pe creştin să alerge spre ţinta desăvârşirii, cu un entuziasm inepuizabil, dându-i convingerea fermă că „cetatea noastră este în ceruri” (Filip. 3, 20). Credinciosul care şi-a înfrumuseţat fiinţa cu virtuţile lui Hristos, cu iubirea şi smerenia, cu bunătatea şi blândeţea, cu răbdarea şi jertfelnicia, a format în sine chipul lui Hristos şi a întruchipat în fiinţa lui sfinţenia lui Hristos. Dar întrucât viaţa morală e dezbrăcare de omul cel vechi şi îmbrăcare în omul cel nou, creştinul poate trăi şi creşte în Hristos pe calea virtuţilor, numai prin curăţirea de patimi şi prin comuniunea sacramentală cu Hristos Domnul, în Biserica Sa, „stâlp şi temelie a adevărului” (1 Tim. 3, 15).
Iisus Hristos ocupă locul central în viaţa morală a credincioşilor. El nu numai ne-a descoperit pe Tatăl şi ne-a arătat că suntem fiii ai Tatălui şi trebuie să ne asemănăm cu El ca nişte fii adevăraţi, dar El Însuşi este Fiul cel Unul Născut al Tatălui, Care a venit în lume să ne mântuiască şi să ne lumineze calea de fii ai lui Dumnezeu. El este modelul suprem pe care-L imităm, cu care vrem să ne asemănăm. El este desăvârşirea spre care ne îndreptăm, idealul pe care vrem să-L ajungem. Pe de altă parte între Hristos şi credincios se stabileşte o relaţie de comuniune, prin care Hristos se sălăşluieşte în noi, ne face fii ai lui Dumnezeu după har şi ne dă putere să mergem pe urmele Lui şi prin împreună-lucrarea harului divin cu efortul uman să ne transformăm după asemănarea Lui. Se poate vorbi astfel despre „întruparea” lui Hristos în credincioşi, care devin „hristoşi” după har. De aceea ei şi au chipul Fiului şi ajung la asemănarea cu Fiul şi sunt primiţi de Tatăl ca nişte fii prea iubiţi ai Lui şi fraţi ai lui Hristos. În Hristos se întâlneşte Tatăl cu fiii Săi. Credinciosul trebuie să ajungă la cunoaşterea desăvârşirii lui Hristos, la cunoaşterea legăturii lui cu Hristos, să aibă o relaţie vie cu Hristos, să iubească pe Hristos şi din această legătură personală cu Hristos va rezulta transformarea lui morală, împlinirea poruncilor şi setea după un progres moral necontenit. Prin aceasta poruncile nu sunt înlăturate, ci sunt împlinite în dragoste de Hristos, sunt cuprinse în însăşi urmarea lui Hristos. Viaţa morală a credincioşilor trebuie legată de Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu